Într-unul dintre cele mai vechi morminte neolitice din Europa, la Newgrange (Irlanda), arheologii au găsit dovezi despre viața conducătorilor de acum cinci milenii și despre obiceiuri care astăzi sunt cu strășnicie interzise, dar atunci erau permise în rândul elitelor. Newgrange este cu câteva sute de ani mai vechi decât piramidele și a uimit prin dimensiunile uriașe pentru acea perioadă și prin cunoștințele astronomice ale celor care l-au ridicat.
Dovezile analizate de arheologi arată că între membrii familiei conducătoare de acum cinci milenii au existat relații incestuoase între rude de gradul I, cum s-a descoperit și la faraonii din Egipt, la incașii din Peru sau la vechile populații din Hawaii.
Arheologii au publicat în revista Nature descoperirile și spun, după ample analize ADN, că astfel de relații incestuoase, deși sunt un tabu, erau probabil acceptate la nivelul elitelor conducătoare care aveau statut divin și se separau față de restul populației și prin acest obicei care avea rolul de a intensifica ierarhia și a legitimiza puterea.
mai mult la /science.hotnews.ro/